Misiunea noastră

Asociația Copii Dăruiți își susține activitatea in domeniul social din 2016. Pe parcursul acestor ani, ne-am adresat în special copiilor ce provin din familii defavorizate. Am asigurat alimente de bază, articole necesare pentru educație (rechizite, cărți, ghiozdane) și, în unele cazuri, ne-am implicat în amenajarea spațiului locativ (de ex.: construcția de băi igenice ce au înlocuit toaleta improvizată din curte, renovarea camerelor, etc).
Începand cu 2019, susținem și proiecte mai mari, cum ar fi ridicarea unei case sau renovarea unui acoperiș. Toate aceste proiecte le organizăm în speranța că cei cărora ne adresăm – copiii din familiile defavorizate – să viseze la un viitor frumos și luminos și, cu ajutorul nostru, să descopere acel lucru care îi face fericiți, acea pasiune pe care o pot mai târziu dezvolta într-un ”job”.
Momentan, în baza noastră de date, ne adresăm unui număr de aproximativ 300 de copii, și pe fiecare dintre ei ne dorim sa îl știm fericit și împlinit.


[ Show more ]

Proiecte

Proiectul 'Renovarea casei pentru o familie din Calarasi'- are ca obiectiv repararea acoperisului si  amenajarea camerelor unei case locuite de o mama vaduva si cei 3 copii ai sai.

303 RON Suma:
5 Donatii:
1 Galantomi:

Madalina este o fata ce merita un viitor luminos, este eleva  clasa a 8 -a  la o scoala din jud ILFOV si ne dorim sa strangem banii necesari pentru o pregatire intensa (rechizite,manuale,culegeri) dar, si pentru a-i oferi lunar o zi in care sa isi incarce bateriile (activitati permise in aer liber,o zi de cumparaturi..) astfel  incat anul viitor sa putem sarbatori impreuna noua etapa din viata ei :cea de LICEEANA.

 

0 RON Suma:
0 Donatii:
0 Galantomi:

Doi străbunici din judeţul Botoşani au impresionat o întreagă comunitate, după ce s-a aflat că, deşi sunt bătrâni şi bolnavi, îşi cresc singuri, fără niciun ajutor, doi strănepoţi.

Băieţii, unul de 5 ani, celălalt de 12 ani, au fost lăsaţi de mama lor în grija străbunicilor în urmă cu câţiva ani. Iar de atunci, femeia nu s-a mai interesat de ei. Tatăl celor mici nu se ştie cine este. Bătrânii şi copiii trăiesc într-o baracă din lut şi carton, iar destinul lor i-a impresionat pe reprezentanţii unei asociaţii caritabile, şi pe o politista de frontieră, care vor să-i ajute.

sursa stirile protv

0 RON Suma:
0 Donatii:
0 Galantomi:

Evenimente fundraising

31 dec 2020

Daruieste ziua ta ~ 2020

In beneficiul: Renovarea casei pentru o familie din Calarasi

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă, în schimb, o donație pentru una dintre cauzele cu care tu simți că rezonezi. 

198 RON

Suma:

3

Galantomi:
3 Donatii
31 dec 2020

30 Day Fundraising Challenge ~ 2020

In beneficiul: Renovarea casei pentru o familie din Calarasi

Nu ești neapărat un sportiv pasionat, ziua ta de naștere a trecut, nu ai o provoare personală pe care să o folosești pentru a promova o cauză, dar vrei să ajuți organizând propria ta campanie de fundraising pe o perioadă determinată pentru cauza în care crezi.

105 RON

Suma:

1

Galantomi:
2 Donatii

Pagini fundraising

Ziua mea în dar pentru Asociația Copii Dăruiți

Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze propuse de Asociația Copii Dăruiți.Ana este o mamă demnă, care îș

700 RON Target
188 RON Suma
2 Donatii
26.857142857143% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea .

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
10 RON Suma
1 Donatii
2% Complete

RENUNT LA ZAHAR ,DAR RAMAN LA FEL DE DULCE:)

Pentru cei ce ma cunosc, stiu ca, a nu manca Dulce , pentru mine, este  o mare suferinta . Imi doresc atat de mult ,ca vara asta sa le oferim celor d

5,000 RON Target
105 RON Suma
2 Donatii
2.1% Complete